La 30 septembrie 2017, datoriile angajatorilor la bugetul asigurărilor sociale și bugetul asigurărilor de sănătate însumau 18,43 miliarde lei. În top 500 al datornicilor se regăsesc și mai multe societăți și asociații din Constanța.
Printre ele sunt societăți care nu mai funcționează de mult timp, deci recuperarea sumelor este, practic, o utopie, dar și companii importante cu activitate în prezent. Pe primul loc se află Fruvimed Medgidia, altă dată o firmă înfloritoare, de care s-a ales însă praful. Firma era condusă de Paris Carapid, în urma unui scandal îndelung a fost preluată de Constantin Samson, om de afaceri ajuns apoi primar în Azuga. Acum se află în insolvență. În topul datornicilor se află, surpriză, și Club Sportiv „Handbal Club Municipal” Constanța, cu aproape 4 milioane de lei, în ciuda faptului că acest club a primit multe fonduri, de-a lungul anilor, din bani publici. Insolvența firmei a fost cerută de un SRL în care apar Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu. Tot pe listă se găsește și societate aflată în subordinea Primăriei Constanța, Edil Urban SRL, aflată în lichidare.
- Fruvimed Medgidia SA, 35.270.398 lei, locul 56 în top 500
- Servicii Energetice Dobrogea SA, 21.185.720 lei, locul 85
- Vitivinicola Basarabi SA, 18.215.612 lei, locul 96
- S.C. I.M.U.M. S.A. Medgidia, 14.588.273 lei, locul 124
- Șantierul Naval Mangalia SA, 11.675.504 lei, locul 155
- Avicola SA, 10.714.226 lei, locul 165
- Detacan SA Cernavodă, 8.893.543 lei, locul 200
- Munca Ovidiu SA, 8.501.085 lei, locul 205
- Cezotor Tortomanu SA, 8.032.837, locul 221
- Murfatlar România SA, 7.494.117 lei, locul 239
- Bachus SA, 5.579.054 lei, locul 305
- Divizia de Pază SRL, 5.108.908 lei, locul 328
- Asociația Detectivilor Particulari Spada Security Guard SRL, 4.942.826 lei, locul 340
- Argos SA, 4.766.781 lei, locul 361
- Edil Urban SRL, 4.328.830 lei, locul 393
- Cellam Amzacea SA, 4.005.808 lei, locul 416
- Club Sportiv „Handbal Club Municipal” Constanța, 3.902.798 lei, locul 421
- Nazarcea-Ovidiu SA, 3.855.426 lei, locul 425
- Miniera Medgidia SA, 3.702.444 lei, locul 438
- Proiect Management Inteligence SRL, 3.355.767 lei, locul 469
- Agrias Castelu SA, 3.285.372 lei, locul 480.
Totalul datoriilor acestor firme depășește 191 milioane lei, adică peste 41 milioane euro.
Cristi Hagi