Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi – 02 mai 2019, la nivelul unui branșament de pe strada Ciprian Porumbescu, din municipiul Constanța, echipele de intervenţie ale RAJA S.A. au fost nevoite să blocheze traficul auto pe această stradă, tronsonul cuprins de străzile Pescarilor și Unirii, în intervalul orar 09,00 – 13,00.
Pentru efectuarea reparației, zona menționată a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de această lucrare, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.
„Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.”, au precizat reprezentanții societății.