În cursul zilei de astăzi a survenit o avarie majoră pe conducta magistrală, cu diametrul de 800 mm, de la intersecția str. I.L. Caragiale cu bd. 1 Decembrie 1918 din municipiul Constanța, instalație aflată deja în plin proces de înlocuire prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).
Ca urmare, echipele de intervenție RAJA sunt nevoite să blocheze 2 benzi de circulație de pe strada I.L. Caragiale, pe sensul de mers dinspre str. Baba Novac spre bd. 1 Decembrie 1918, de astăzi – 13 iunie 2023, ora 20.00 până vineri – 16 iunie 2023, ora 20.00.
Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, dar și participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor de reparații în timpul preconizat.”, au transmis reprezentanții RAJA.
ce stire tare? traficul e ingreunat de 3 ani in tot orasul…