Trafic restricționat pe două străzi din municipiul Constanța în urma unei avarii RAJA

raja avarie

Pentru remedierea unor avarii survenite astăzi – 19  septembrie 2019, pe rețeaua de alimentare cu apă din municipiul Constanța, echipele de intervenţie ale RAJA S.A. au fost nevoite să restricționeze traficul auto, astfel:

  • blocarea unei benzi de circulație pe Str. Ștefăniță Vodă, în zona Euromaterna, pe sensul de mers către bd. Aurel Vlaicu, în intervalul orar 09.00 – 13.00;
  • blocarea străzii Theodor Aman, tronsonul cuprins de str. Unirii și bd. Mamaia, în intervalul orar 08.30 – 14.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zonele au fost împrejmuite și semnalizate corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

Abonații din zonele menționate nu sunt afectați de aceste avarii, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conducta sub presiune.

„Ne cerem scuze participanților la trafic din zonele respective pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariilor într-un timp cât mai scurt.”, au precizat reprezentanții regiei.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Toată Cumpăna a rămas fără apă

joi sept. 19 , 2019
Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi – 19 septembrie 2019, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Nucilor, din localitatea Cumpăna, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, în intervalul orar 10.00 – 16.00. În acest interval nu vor avea apă la robinete toți […]
raja apa medgidia

V-ar putea interesa și: