Pentru remedierea unei avarii la colectorul menajer de pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța, zona Universității Maritime Constanța, echipele de intervenție RAJA vor bloca mâine – 30 iulie 2016, două benzi de circulație în intervalul 08,00 – 20,00. Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona va fi împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
”Ne cerem scuze faţă de participanţii la trafic din zona respectivă, dar aceştia trebuie să înţeleagă că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru limitarea acestor efecte nedorite şi va încerca să finalizeze lucrările într-un timp foarte scurt”, au precizat reprezentanții SC RAJA SA.