COMPLETARE. Tragedie de Crăciun la o pensiune din Prahova

COMPLETARE 27 decembrie. A șaptea victimă carbonizată a fost găsită miercuri de pompieri, la peste 24 de ore de la momentul izbucnirii incendiului devastator de la Ferma Dacilor, aflată în satul prahovean Tohani, potrivit Agerpres.

COMPLETARE 18.34. Douăzeci şi şase de persoane se aflau în pensiunea Ferma Dacilor din satul Tohani, acestea participând la o petrecere în seara dinaintea incendiului. Un bărbat care a murit, în timp ce încerca să îşi salveze doi dintre copii din pensiunea cuprinsă de incendiu, era angajat al restaurantului, arată primele date obţinute de autorităţi. Soţia şi unul dintre copiii acestuia sunt victimele care au fost duse la spital.

COMPLETARE 14.42. Prefectul de Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat la Antena 3 că şi a şasea victimă a fost identificată carbonizată în runele fostei pensiuni, spunând că la acest moment nu se poate preciza dacă este vorba despre un copil sau despre un adult. În total sunt șase victime.

COMPLETARE 13.56. Numărul victimelor decedate se ridică la cinci, după ce încă două persoane au fost scoase carbonizat de echipele de intervenție. Este vorba despre doi adulți. Conducerea Inspectoratului General al Poliției Române a dispus trimiterea unei echipe de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, pentru a sprijini ancheta.

Completare ora 10.40. O a treia victimă  – un adult – a fost găsită carbonizată de către salvatori între ruinele pensiunii distruse de flăcări. ISU Prahova a anunțat că pensiunea nu are autorizaţie de securitate la incendiu. În pensiune erau cazate 22 de persoane.

Completare ora 09.55. Încă o victimă carbonizată a fost găsită de pompierii care intervin la incendiul izbucnit, marţi dimineaţă, la Ferma Dacilor din satul prahovean Tohani. Este vorba despre un adult, informează ISU Prahova.

Un incendiu de proporţii a izbucnit, marţi dimineaţă, la Ferma Dacilor din comuna prahoveană Gura Vadului, sat Tohani, autorităţile activând Planul Roşu de Intervenţie.

La faţa locului au fost mobilizate zece autospeciale de stingere, patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă, dar şi patru ambulanţe SMURD şi trei de la SAJ, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Trupul carbonizat al unui copil a fost găsit de pompieri.

În continuare sunt căutate şi alte persoane date dispărute, fiind vorba despre încă doi copii şi cinci adulţi.

„Până la acest moment, două persoane cu arsuri la nivelul feţei şi al membrelor superioare au fost asistate medical (conştiente). Totodată, pentru identificarea şi a altor persoane dispărute, pompierii au constituit echipe de căutare-salvare. Intervenţia este îngreunată de faptul că arderea se manifestă generalizat la întreaga clădire, suprafaţa afectată fiind mai mare de 1.000 mp”, a anunţat anterior Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Cele două victime care au fost asistate, cu arsuri minore, au fost transportate la UPU Ploieşti.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ucraina a distrus o navă rusească în Marea Neagră

mar dec. 26 , 2023
O persoană a fost ucisă, două rănite şi o mare navă de debarcare numită Novocerkassk avariată într-un atac ucrainean în timpul nopţii asupra oraşului-port Feodosia din Crimeea, au anunţat Ministerul rus al Apărării şi oficiali, citaţi marţi de Reuters şi France Presse. Agenţia de presă Interfax citează Ministerul rus al […]

V-ar putea interesa și: