Trecem la ora de iarnă

ora de iarnă

În fiecare an, România trece la ora de iarnă în ultima duminică din luna octombrie. Anul acesta, schimbarea orei se va face în noaptea dintre 28 şi 29 octombrie, când ora 4:00 va deveni ora 3:00.

Aşadar, ziua de 29 octombrie va avea 25 de ore şi va fi cea mai lungă din an.

Potrivit astronomilor, ca regulă, ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie

Conform Convenţiei fuselor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sînt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine, apare o oră în plus. Numerotarea acestor fuse începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2.

România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită timpul legal român.

Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vară, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

Trecerea la ora de iarnă are loc în fiecare an în ultima duminică din luna octombrie.

Peste 100 de ţări din lume folosesc acest mecanism prin care modifică ora, primăvara şi toam


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se strică vremea. Ce rugăminte are Primăria Constanța

sâm oct. 28 , 2017
Avertizările Centrului Meteorologic Regional Dobrogea arată că astăzi vântul va sufla trecător, în rafale de 35 – 40 km/h, dar mâine se va intensifica, 29.10.2017, în intervalul 12:00 – 21:00, pe arii extinse, în rafale cu viteze ce se vor încadra între 50 – 70 km/h. În continuare, în intervalul […]
vant primaria constanta

V-ar putea interesa și: