Polițistul care în ianuarie 2022 a ucis o fetiță de 11 ani – Raisa – și a rănit o alta, lovindu-le cu mașina Poliției pe o trecere de pietoni din București, a fost condamnat miercuri la trei ani de închisoare cu executare. Decizia instanței este definitivă. În primă instanță, polițistul fusese condamnat cu suspendare, scrie Hotnews.
Decizia a fost luată Curtea de Apel București marți, 13 august. Instanța a respins contestația făcută de polițist la decizia din 31 ianuarie 2024 a Judecătoriei Sectorului 1, care îl condamnase pe Constantin Popescu la 3 ani de închisoare cu suspendare.
Curtea de Apel București a mai decis ca familia fetiței să primească daune morale de 700.000 de euro.
Accidentul a avut loc în 13 ianuarie 2022, când Raisa şi Marina, în vârstă de 11 ani, au fost lovite de mașina Poliţiei în timp ce traversau pe trecerea de pietoni, pe bulevardul Laminorului din Sectorul 1. În autospecială se afla un singur poliţist care, potrivit procurorilor, nu se afla în misiune şi avea pornite doar semnalele luminoase, nu şi pe cele acustice.
Procurorii au stabilit că maşina circula cu viteză peste limita legală. Poliţistul care a provocat accidentul a fost plasat atunci sub control judiciar.
Polițistul a susținut, la primele audieri de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, că a verificat trecerea de pietoni şi că nu era nimeni acolo, deşi din filmări se vede clar că fetiţele mergeau încet şi doar ulterior au luat-o la fugă.
„A fost o întrebare pusă expres de către mine, şi a spus: „nu, eram atent”. Singul lucru pe care l-a recunoscut, şi practic lucrurile sunt clare aici, a fost că avea viteză excesivă”, a afirmat avocatul Adrian Cuculis, precizând că polițistul nu a putut spune ce viteză avea la momentul accidentului.
De asemenea, agentul a mai susținut că nu a lovit-o pe Raisa cu bocancul, pentru a vedea dacă este în viață, așa cum s-a văzut în imagini apărute în spațiul public, și că ar fi sprijinit trupul fetei conform indicaţiilor primite de la operatorul de la 112.
Avocatul a mai spus că reiese clar că la locul accidentului au venit colegi ai polițistului, iar după accident acesta a primit o geacă de la un coleg, motivând că a făcut acest lucru pentru a nu fi linşat de mulţime: „În momentul de faţă reiese clar că au venit colegii săi la faţa locului şi el spune totuşi că acel schimb de geacă, pe care l-a văzut toată lumea, este şi în dosarul de Parchet, de fapt nu ar fi fost un schimb de geacă, ci i-ar fi dat geaca respectivă să îl acopere ca să nu îl linşeze”. Avocatul a mai spus că declarația dată de polițist este foarte scurtă – „o filă A4, pe faţă, nu şi verso”.
Agentul de poliție era încadrat din sursă externă din anul 2017. Conform Poliției Capitalei, el a obținut permisul de conducere în anul 2012, în România. În anul 2016, bărbatul și-a preschimbat permisul în Marea Britanie. „Având în vedere Convenția de la Viena din 8 noiembrie 1968, permisul de conducere este valabil, pe bază de reciprocitate UE”, preciza Poliția.