Trei cazuri noi cazuri de variola maimuţei au fost diagnosticate în România, informează joi Ministerul Sănătăţii.
Este vorba despre trei bărbaţi, doi dintre ei cu vârsta de 38 de ani şi unul de 32 de ani, din Bucureşti şi din judeţul Timiş.
„Starea lor de sănătate este bună şi se află în izolare (doi pacienţi la domiciliu şi unul în spital)”, afirmă sursa citată.
Până în acest moment, în România au fost diagnosticate cu variola maimuţei 14 persoane. Nu au existat decese.