Trei motive pentru care finlandezii sunt cei mai fericiți oameni din lume

Pentru al cincilea an la rând, Finlanda este pe locul unu în clasamentul celor mai fericite țări din lume, potrivit World Happiness Report, scrie CNBC

În 2022, oameni din 156 de țări au fost rugați să-și evalueze viețile pe o scară de la 0 la 10, cel mai prost punctaj fiind 0. Clasamentul a avut în vedere și factori care contribuie la sprijinul social, speranța de viață, generozitate și lipsa corupției.

Un filosof și cercetător din Finlanda, Frank Martela, care studiază elementele fundamentale ale fericirii a dezvăluit pentru sursa citată că, pentru a-și menține o calitate ridicată a vieții, finlandezii nu fac niciodată următoarele trei lucruri.

1. Nu se compară niciodată cu vecinii

În Finlanda este celebru un vers, „Kell’ onni on, se onnen kätkeköön”, care înseamnă „Nu te compara cu alții și nu te lăuda cu fericirea ta”.

Finlandezii iau în serios acest lucru, mai ales când vine vorba să-și arate bogăția. Cercetătoarea spune că l-a întâlnit odată pe unul din cei mai bogați oameni din Finlanda care își ducea bebelușul într-un cărucior la stația de tramvai. Evident, putea să-și cumpere cele ma scumpe mașini din lume, să-și angajeze șofer, dar a preferat să folosească transportul în comun. Așa arată succesul în Finlanda: să fii exact la fel ca cel de lângă tine. De aceea, ar trebui să ne concentrăm mai mult pe ce ne face pe noi fericiți, în loc să ne comparăm cu alții, și să uităm de celebra expresie românească „să moară și capra vecinului” sau de Miorița, în care cel mai bogat cioban a fost ucis de doi mai săraci, din cauza invidiei.

2. Nu ignoră beneficiile naturii

Un studiu din 2021 spune că 87% din finlandezi consideră că natura este importantă pentru ei deoarece le oferă liniște sufletească, energie și relaxare. Mulți finlandezi preferă să-și petreacă vacanțele de vară în natură, mergând până acolo încât stau în locuri fără electricitate sau apă curentă. De asemenea, mulți dintre ei locuiesc foarte aproape de parcuri și spații verzi, spre deosebire de noi, constănțenii.

3. Nu distrug cercul de încredere al comunității

Studiile arată că oamenii sunt cu atât mai fericiți cu cât nivelul de încredere în țară este mai mare. Ce înseamnă asta?

Un experiment numit „portofelul furat” realizat în 2022 a testat cât de onești sunt cetățenii. În 16 țări din lume au fost aruncate pe jos 192 de portofele în care erau 50 de dolari. În Helsinki, 11 din 12 au fost returnate proprietarului. În București au fost returnate numai 4. Pe ultimul loc, cu numai unul înapoiat, a fost Lisabona. Culmea, cuplul care l-a găsit nu era din Portugalia, ci din Olanda. În total, au fost returnate 90 din 192, adică 47%. „Finlandezii au tendința să aibă încredere unul în celălalt și să pună preț pe onestitate. Dacă îți uiți laptopul într-o cafenea sau telefonul într-un tren, poți fi destul de sigur că le vei recupera.”, spune cercetătorul. Mai înseamnă ceva: copiii vin de la școală acasă sau se joacă afară fără să fie supravegheați.

În România sunt dese cazurile în care, în urma unui accident auto, primii care ajung la fața locului sunt hoții care fură tot ce apucă.

V-ar putea interesa și:

Ce este fericirea?

Românii sunt mai fericiți decât japonezii și ungurii

Patru profesoare din Constanța au fost impresionate de modelul educațional din Finlanda: „În centru este ELEVUL, nu profesorul”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăvara din această iarnă se prelungește și la începutul lui februarie

vin ian. 6 , 2023
Vremea mai caldă decât de obicei va continua și în următorarele săptămâni. Meteorologii anunţă temperaturi peste cele normale atât în ianuarie, cât şi în prima săptămână din februarie. Săptămâna 09.01.2023 – 16.01.2023 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric […]

V-ar putea interesa și: