La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 09.19, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 226, în județul Constanța.
Din primele verificări a reieșit că o femeie, de 52 de ani, conducând un motociclu pe DJ 226, dinspre localitatea Corbu către orașul Năvodari, ar fi pătruns pe sensul opus de mers într-o curbă și ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă (TIR), condus de un bărbat, de 57 de ani, care circula dinspre Năvodari către Corbu.
Impactul inițial a provocat coliziuni în lanț, implicând alte două motociclete, conduse de două femei, de 55 și 37 de ani, care se deplasau în aceeași direcție, dinspre Corbu către Năvodari.
Accidentul a avut ca rezultat vătămarea corporală gravă a femeii de 52 de ani, celelalte două suferind leziuni corporale ușoare.
„Din cauza stării grave a femeii de 52 de ani, nu a fost posibilă testarea acesteia cu aparatul etilotest și cel din dotare, pentru depistarea eventualelor indicii cu privire la prezența substanțelor psihoactive. În cazul conducătoarei de 37 de ani, testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testarea pentru substanțe psihoactive a fost negativă. Acesteia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195 / 2002 privind circulația pe drumurile publice.”, au precizat repezentanții IPJ Constanța.
Ceilalți conducători ai vehiculelor implicate au fost testați, rezultatele fiind negative pentru prezența alcoolului și a substanțelor psihoactive.
În cauză, fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii acestui accident.
La 0,23 esti tu beat !