Trei persoane au fost agresate în apropierea unui club din Mamaia

Astăzi, în jurul orei 04.30, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în zona unui club din stațiunea Mamaia ar fi avut loc un conflict.

Este vorba despre un club în aer liber.

Polițiștii au identificat persoana apelantă ca fiind un bărbat de 25 de ani, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta, împreună cu alte 2 persoane, ar fi fost agresate fizic în proximitatea clubului.

La fața locului nu a fost necesară intervenția ambulanței.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției stațiunii Mamaia, unde au depus plângere.

„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.”, a precizat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Polițiștii efectuează verificări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

A crescut numărul constănțenilor internați din cauza Covid-19

Dum iun. 14 , 2020
În acest moment, în județul Constanța sunt 44 de persoane internate bolnave de Covid-19, dintre care 27 din județul Constanța și 17 din Tulcea și Ialomița. Numărul constănțenilor internați este mai mare cu 3 în comparație cu ultima raportare. Persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în […]
covid-19

V-ar putea interesa și: