În Anul Centenar al Marii Uniri și al sfârșitului Primului Război Mondial, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Maria vor călători spre Dobrogea cu Trenul Regal, în ziua de vineri, 15 iunie 2018.
Trenul Regal va parcurge simbolic drumul spre Dobrogea în cinstea împlinirii a 140 de ani de la alipirea Dobrogei la țara mamă, precum și a aniversării a 160 de ani de la inaugurarea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă-Constanța.
Trenul Regal va opri în Fetești, Cernavodă, Medgidia și Constanța, unde Familia Regală va lua parte la scurte ceremonii de primire, în prezența autorităților locale și a locuitorilor orașelor vizitate.
Prima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Fetești, la ora 13.23. Accesul publicului și al presei este liber.
A doua oprire a Trenului Regal va avea loc la Podul de la Cernavodă, la ora 13.56. Ceremonia de primire se va desfășura, în mod simbolic, pe platoul de la capătul podului dinspre Cernavodă, pentru a onora memoria Regelui Carol I, în timpul căruia a avut loc construcția podului realizat de inginerul Anghel Saligny. Accesul publicului și al presei este liber.
A treia oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Medgidia, la ora 14.33. Accesul publicului și al presei este liber.
Ultima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Constanța, la ora 15.40. Accesul publicului și al presei este liber.
Călătoria Trenului Regal este organizată de Casa Majestăţii Sale Custodelui Coroanei în colaborare cu Ministerul Transporturilor, cu sprijinul Băncii Transilvania, Alcovin Măcin, Negro 2000, Studio Video Art și Aqua Queen.