Pe 28 septembrie 2022, primarul Constanței anunța că proiectul unui nou stadion, o arenă ultramodernă, după cum a numit-o (deci nu modernă) parcursese ultima etapă.
Într-o fotografie postată pe Facebook, în care apărea alături de domnii Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu, ne-a transmis, că proiectul stadionului intră în linie dreaptă.
„Avem ambiția ca în toamna anului viitor să începem efectiv construirea noii arene. Constanța avea nevoie de mult timp de un astfel de proiect și mă bucur foarte mult că se întâmplă. Orașul merită din plin acest stadion, care va putea găzdui evenimente sportive și culturale majore. Sănătate maximă tuturor!”, spunea atunci primarul. Maximă, nu minimă.
Felia de pâine s-a vândut cu 3 lei
În iunie 2023, Primăria Constanța a plătit 261.800 de lei din bani publici firmei care administrează plaja Zoom pentru a organiza un concert pe stadionul Gheorghe Hagi. Ultimul înainte de demolare. Coincidență sau nu, firma Zum Logistics Fresh Srl și-a completat obiectul de activitate cu „activități suport pentru interpretare artistică (spectacole)” la începutul lui 2023. Cei care au participat – relativ puțini – au putut să își cumpere un pahar de bere de 400 ml cu 14 lei, un mic cu 5 lei, o felie de pâine cu 3 lei. Evident, nu oricine a putut să vândă acolo. A fost magic și incredibil, spune primăria. Zum Logistics Fresh SRL a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de 4.965.789 lei și un profit net de 1.345.630 lei, realizat cu un număr mediu de 7 angajați. Firma avea și datorii de 2.480.747 lei.
Firma îi aparține lui Ioan Alexandru Picu. Acesta este asociat și/sau administrator/cenzor în Zum Logistics Fresh SRL (fondată în 2012), Lawyers Club Pizza SRL (fondată în 2017), Zoom Holidays SRL (fondată în 2015) și Cooperativa Agricolă Sâmbăta Nouă Tulcea.
Dumitru-Nicolae Picu este implicat și în Rumen Delivery SRL și este administrator la Cooperativa Agricolă Sâmbăta Nouă Tulcea și Zum Logistics Fresh SRL (fondată în 2012).
Ioan Picu va candida, în iunie 2024, pentru o funcție de consilier județean în echipa PNL.
Chițac: „Este de datoria noastră să ne mișcăm cu rapiditate”
Pe 10 iulie 2023, a început demolarea stadionului. Primăria Constanța a organizat, luni, de la ora 18.00, un eveniment pentru a marca începerea lucrărilor de demolare.
„Evenimentul de astăzi nu este despre a demola vechiul stadion, cât despre a ne aduna pentru a construi împreună ceva ce va dăinui, ce va bucura şi va folosi generaţiilor viitoare”, a declarat primarul Constanţei, Vergil Chiţac, în discursul său.
El a anunţat că în locul acestui stadion va fi ridicată o arenă ultramodernă, nu modernă.
„Printr-un proiect al Guvernului României, în parteneriat cu Primăria Constanţa şi cu clubul Farul, începem construirea unui stadion ultramodern şi a unei baze sportive cum nu mai există în România. Tot un proiect asumat de la primul până la ultimul om stă la baza actualei campioane a României, Farul Constanţa, care s-a înălţat pe fundaţia construită cu multă muncă, pricepere şi pasiune de Gică Hagi şi pe scheletul istoric şi afectiv al brandului cel mai iubit de noi toţi constănţenii – Farul. Acum este momentul să facem echipă din nou şi să ne dăm mâna în jurul acestui uriaş proiect de infrastructură pe care şi l-a asumat Guvernul, prin Compania Naţională de Investiţii. Fac apel la toate instituţiile centrale, regionale şi locale pentru a reuni în jurul unui efort comun, în interesul constănţenilor de astăzi şi de mâine. Este de datoria noastră să ne mişcăm cu rapiditate, cu pricepere şi cu folos, să fim eficienţi, atenţi şi buni în ceea ce facem, astfel încât să creăm cadrul optim pentru ca lucrările să se desfăşoare ireproşabil”, a mai declarat primarul Constanţei.
La eveniment a fost prezent şi ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea. „Am petrecut astăzi toată ziua în judeţul Constanţa, mergând de la un şantier la altul, evaluând stadiul fiecărui proiect în care ministerul pe care îl conduc este implicat prin finanţări masive care sperăm să ajute la dezvoltarea municipiului şi a judeţului, după ce vor fi finalizate.”, a spus acesta.
Așadar, lucrările ar fi trebuit să înceapă în toamna anului 2023. Toamna a venit, frunzele au început să cadă, dar construcția stadionului nu a început.
La finalului anului 2023, primarul Chițac a anunțat că „În anul 2024 voi pune accent în special pe reabilitarea Cazinoului, a Stadionului Farul și a Sălii polivalente, proiecte care aparțin CNI, dar în sprijinul cărora voi veni si eu pentru o mai bună funcționare”, spune primarul Chița, într-o postare pe Facebook.
„Voi continua să mă implic în asigurarea finanțării stadionului, așa cum am făcut și pentru Cazinou. Nu voi lăsa lucrurile la voia întâmplării și sper ca în luna iulie, anul viitor, să înceapă lucrările la noul stadion. În ceea ce privește Stadionul, pot spune că am reușit să realizez un studiu de fezabilitate pentru întregul complex sportiv (stadion de fotbal, stadion de rugby, stadion de fotbal de antrenament cu pista de atletism, terenuri de tenis, arena de tenis, hotel pentru sportivi). Pentru că lucrările necesitau mai multe fonduri, a trebuit să extragem din studiul de fezabilitate celelalte obiective pentru a interveni mai mult atât în lucrările pentru Stadion, cât și pentru terenul de antrenament și pista de atletism. Ulterior am obținut toate avizele pentru acest document de la Ministerul Dezvoltării, cât și avizul de la comisia interministerială și hotărârea de guvern necesară finanțării investiției, ca mai apoi CNI să preia și să organizeze licitația care, din cauza contestației, a durat cam mult”, a precizat Vergil Chițac.
În ianuarie 2024, primarul le-a propus consilierilor aprobarea suplimentării cu încă 4.397.794,99 lei fără TVA a cofinanțării de la bugetul local a proiectului „Construire stadion Gheorghe Hagi”. „Suplimentarea a fost generată de taxele Casei Sociale a Constructorilor, Inspectoratului de Stat în Construcții, Ordinului Arhitecților din România, precum și cota Companiei Naționale de Investiții.”, a declarat Primăria Constanța.
Suntem la finalul lunii martie, iar lucrările pe stadion sunt așa cum le vedeți în imaginile din acest articol: nu sunt.
În martie 2024, Compania Națională de Investiții (CNI) a anunțat că semnarea contractului pentru construirea noului stadion „Gheorghe Hagi” din Constanța tot nu se poate face, din cauza lipsei de fonduri.
CNI a transmis sursei citate că „Limitele creditelor de angajament pentru luna martie sunt zero”, motivând astfel incapacitatea de a demara acest proiect. „CNI S.A. depune eforturi în vederea modificării acestora, astfel încât să poată fi încheiate angajamente Legate pentru obiectivele de investiții derulate, inclusiv pentru cele care intră sub incidenta actelor normative amintite anterior”, se arată în document.
Instituția a precizat totodată că intenționează să trimită un memorandum către Guvernul României pentru a remedia situația. „Ulterior modificărilor acestor limite, CNI S.A. are în vedere […] inițierea unui memorandum în vederea aprobării acestuia de către Guvernul României pentru încheierea de angajamente legale pentru categoriile de proiecte care intră sub incidența prevederilor legii”, a mai transmis CNI, care însă nu a oferit un orizont de timp.
Aproape de două ori mai mic decât cel din Cluj
Durata de construcție a stadionului ar urma să fie 28 de luni din momentul emiterii ordinului de începere. Arena va avea o capacitate de 18.100 de locuri și va conține și alte construcții, terenuri de antrenament, pistă de atletism, vestiare, promenade, drumuri, alei și amenajări peisagistice.
Actualul stadion „Gheorghe Hagi” a fost construit în 1970 și modernizat în 1999. Arena are în prezent o capacitate de 15.500 de locuri. În prezent, Farul lui Gică Hagi evoluează la Ovidiu, pe un stadion de 4.500 de locuri.
Guvernul României a aprobat, în octombrie 2022, Într-adevăr, proiectul privind construcția noului stadion în Constanța. Stadionul va fi finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Suma totală este de 480.490.000 lei.
Demersurile pentru ca orașul Constanța să aibă un nou stadion au fost începute de fostul primar Decebal Făgădău.
Cel mai mare stadion din Cluj, Cluj Arena, a fost construit în 2011 și aparține Consiliului Județean Cluj. Compus din două tribune și două peluze, stadionul are o capacitate de 30.201 locuri, majoritatea acoperite. Fiind construită la cele mai înalte standarde, noua arenă este cotată ca fiind un stadion din categoria UEFA Elite (precum noul stadion național).
Vă recomandăm și:
…. Inca 4 ani wc isi va mai bate joc de constanteni. Din pacate.. Unul mai penibil ca altul, candidatii la Primaria Constanta.
OPRITI JAFUL! PE BDUL FERDINAND URMEAZA SA FIE INSTALATE ALTE INDICATOARE RUTIERE, FARA NICIUN ROST. NU VOR FI MONTATE PE STALPII DE ILUMINAT. LA DISTANTA FOARTE MICA DE EI, DEJA „S-AU PLANTAT” ALTI STALPI METALICI CARE, EVIDENT, COSTA ENORM.
DACA TOT FURATI, MACAR FACETI CEVA PENTRU CONFORTUL LOCUITORILOR. ASFALTATI TOATE STRAZILE! DAR NU CU ASFALT VALURIT DIN PRIMA ZI SAU CARE SE SPALA DUPA PRIMA PLOAIE.