Începând cu data de 3 mai 2021, Aliatul NATO România găzduiește un contingent integrat de forțe militare aparținând Forțelor Terestre, Forțelor Aeriene și Forțelor Navale pentru operațiuni speciale ale Statelor Unite, în cadrul primului exercițiu dedicat forțelor pentru operațiuni speciale (SOF), „Trojan Footprint 21”, organizat de Comandamentul pentru Operațiuni Speciale în Europa (SOCEUR), în vederea antrenării și a consolidării interoperabilității.
La exercițiile comune, combinate, desfășurate în zonele de antrenament din România și din Europa vor participa aliați și parteneri NATO: Bulgaria, Germania, Georgia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Spania, Ucraina și Marea Britanie.
Colonelul Marc V. LaRoche, Comandantul adjunct al SOCEUR, a declarat:
„Deși exercițiul este axat pe îmbunătățirea capacității forțelor pentru operațiuni speciale de a contracara o multitudine de amenințări, acesta sporește nivelul de integrare cu forțele convenționale și sporește interoperabilitatea cu aliații NATO și cu partenerii noștri europeni. Și, cel mai important, exercițiul << Trojan Footprint >> consolidează nivelul de pregătire militară, cultivă încrederea și dezvoltă relații durabile care promovează pacea și stabilitatea în întreaga Europă.”
Exercițiul coordonat de Comandamentul pentru Operațiuni Speciale în Europa (SOCEUR) va oferi acestor unități ocazia de a testa și demonstra tactici, tehnici și proceduri de tip „multi-domain”. Operațiunile de tip „all-domain” implică seturile de competențe profesionale caracteristice militarilor din forțele aeriene, terestre și navale, care trebuie să execute o misiune complexă, de creștere a letalității și a nivelului de pregătire a acestor forțe din regiunea Mării Negre.
Acest exercițiu va permite aliaților NATO și altor parteneri regionali să continue să construiască și să consolideze relațiile în cadrul acestui antrenament comun, combinat, în Europa și să stabilească o viziune comună pentru misiunile de luptă și de menținere a păcii, din străinătate.
Scris de: Căpitan Kevyn Kaler, Escadrila 352 Operațiuni Speciale, Relații cu publicul