Conducerea Televiziunii Române a decis scoaterea de pe post a emisiunii „Starea naţiei”, realizată de Dragoş Pătraru.
Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii „Starea naţiei”, difuzată de TVR, spune că nu a fost o surpriză notificarea venită din partea conducerii SRTv privind scoaterea din grilă şi precizează pentru News.ro că a respectat „toate clauzele”, iar afirmaţiile sale privind acapararea televiziunii publice de către grupuri de interese politice şi economice este o temă de interes public, aşa cum prevedea contractul.
Jurnalistul a transmis că emisiunea se va vedea pe micile ecrane şi online din 6 august.
„Societatea Română de Televiziune (SRTv) a decis denunţarea unilaterală a Contractului de cesiune nr. A1063/27.09.2017, astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Actele adiţionale nr. 1/16 ianuarie 2018 şi nr. 2/ martie 2018″, se arată în notificarea primită de Gigel Ştirbu, deputat PNL şi preşedintele Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.
Potrivit lui Gigel Ştirbu, cauzele denunţării Contractului au fost afirmaţiile făcute de domnul Pătraru în spaţiul public, precum şi cele din cadrul emisiunii „Starea Naţiei”, ca de exemplu:
„Date fiind componenţa noului CA, din care fac parte persoane care au exercitat în trecut presiuni editoriale la adresa noastră, comportamentul noului PDG, Doina Gradea, faţă de angajaţi, măsurile editoriale luate împotriva interesului public în privinţa mai multor producţii, încercările de intimidare la adresa acestei emisiuni – noi, cei de la „Starea naţiei”, nu vom mai accepta să producem această emisiune aici, după încheierea prezentului sezon, dacă lucrurile nu se vor schimba. Nu facem muncă patriotică, departe de noi asta, dar spre deosebire de conducerea asta numită politic, noi am venit cu bani de acasă la TVR, am investit aici aproape 50.000 de euro, împreună cu prieteni şi fani ai emisiunii, în decor, birouri, amenajări, tehnică, facem emisiunea zilnică cu cea mai mare audienţă la postul public şi nu mai putem gira, prin prezenţa noastră aici, o echipă de conducere care nu dă doi bani pe interesul public”.
Preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor afirmă că dezvăluirile jurnalistului Dragoş Pătraru „nu fac decât să confirme situaţia revoltătoare din televiziunea publică: conducerea nu doar că a încercat dar a şi reuşit eradicarea jurnaliştilor care nu ridică osanale partidului PSDragnea. Este evidentă subordonarea politică a politicii editoriale din TVR, iar rolul televiziunii publice nu mai este de ceva timp acela de a informa corect şi imparţial publicul. Formula „televiziunea publică” este una perimată, pentru că TVR nu mai este o televiziune publică, ci una a unui partid”.
Citi mai mult pe News.ro.