Un bărbat a fost agresat în autobuz

La data de 7 ianuarie 2024, în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați despre faptul că un bărbat ar fi fost agresat fizic.

„Astfel, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 38 de ani, ar fi fost agresat fizic în timp ce se afla într-un autobuz.”, a declarat IPJ Constanța.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Cercetările sunt efectuate în continuare, pentru identificarea persoanei bănuite și luarea măsurilor legale care se impun.

COMPLETARE. Ce spune CT BUS

„Incidentul a avut loc în data de 7 ianuarie într-un autobuz de pe linia 102. în momentul în care a putut opri în siguranță autobuzul, șoferul CT BUS le-a solicitat celor doi călători turbulenți să coboare. Nicio altă persoană nu a fost implicată în actele violente. Autobuzul este supravegheat video, la fel cum sunt majoritatea mijloacelor de transport din flota CT BUS tocmai pentru a limita și descuraja incidentele care pot perturba liniștea publică ori buna desfășurare a programului de transport. Dacă sunt solicitate, CT BUS va pune la dispoziția autorităților, care efectuează ancheta, toate informațiile referitoare la incident.”, a anunțat CT BUS.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Polițiștii locali din Constanța au dat 171 de amenzi într-o singură zi. Principalele nereguli

joi ian. 11 , 2024
În cursul zilei de ieri, 10 ianuarie 2024, polițiștii locali au verificat mai multe zone din municipiul Constanța și au legitimat 264 de persoane. În urma  controalelor efectuate, au fost aplicate 171 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 64.590 lei. Cele mai multe dintre acestea, 38 la număr, au […]

V-ar putea interesa și: