În dimineața de 14 mai a.c., în jurul orei 3.15, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că un bărbat, care părăsea incinta unui club din stațiunea Mamaia, prezenta o rană la nivelul brațului.
Conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, patru persoane l-ar fi bruscat pe bărbatul de 24 de ani, moment în care una dintre acestea l-ar fi agresat fizic cu un obiect tăietor-înțepător.
“Precizăm faptul că victima nu a formulat plângere până la acest moment și refuză să dea alte date sau informații cu privire la incident.”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.
În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, portul și folosirea fără drept de arme albe și tulburarea ordinii și liniștii publice.