La data de 15 mai a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au executat 2 percheziții domiciliare, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Germania.
Cele două percheziții au fost efectuate la locuințele unui bărbat, de 55 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene.
Astfel, în urma efectuării perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor de către autoritățile germane, mai multe telefoane mobile, tablete, dispozitive de stocare electronice și înscrisuri cu valoare probatorie.
Totodată, au fost descoperite și ridicate o armă letală, respectiv un pistol, și 26 de cartușe de calibrul 22, pentru care nu exista autorizație de deținere sau folosire a armelor letale.
Arma și muniția aferentă au fost ridicate de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Bărbatul, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și reținut, pentru 24 de ore.
Acesta a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând a fi prezentat Curții de Apel Constanța, cu propunere legală.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța.
COMPLETARE. Persoana reținută este patronul restaurantului ASADO din Constanța, Gabriel Anghel.
Iată minuta Parchetului Curții de Apel
”Admite sesizarea nr. 322/II/5/2023 din data de 15.05.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constan?a. În baza art. 109 din Legea nr.302/2004 republicată rap. la art. 104 alin. 7 din Legea 302/2004 republicată dispune executarea mandatului european de arestare emis la data de 27.03.2023 de Tribunalul de Primă Instanţă Wurzburg – Germania în dosarul nr. 13 S Gs 918/23 (dosar nr. 711 Js 10972/2022 al Procuraturii din Wurzburg – Germania), pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în grup infracţional organizat – fraudă, incluzând cea împotriva intereselor financiare ale comunităţilor europene în înţelesul Convenţiei din 28 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţii Europene (3.481 fapte materiale), faptă incriminată în legea penală română în infracţiunea de evaziune fiscală calificată în formă continuată, faţă de persoana solicitată ANGHEL GABRIEL şi dispune predarea persoanei solicitate Anghel Gabriel către autorităţile judiciare solicitante din Germania. Constată că persoana solicitată nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la regula specialităţii. În cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate împotriva persoanei solicitate Anghel Gabriel, aceasta va fi transferată în România pentru executarea pedepsei. Dispune amânarea predării persoanei solicitate Anghel Gabriel până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 22490/212/2020 al Judecătoriei Constanţa, iar în cazul pronunţării în acest dosar penal a unei condamnări la o pedeapsă privativă de libertate cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate a persoanei solicitate Anghel Gabriel, ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.Dispune arestarea persoanei solicitate Anghel Gabriel pentru o perioadă de 30 zile în vederea predării, de la data încetării cauzei care a determinat amânarea predării, calculată de la punerii în executare a mandatului de arestare în vederea predării. Dispune emiterea mandatului de arestare în vederea predării față de persoana solicitată Anghel Gabriel, ce urmează a fi pus în executare la încetarea cauzei care a determinat amânarea predării.”