Un bărbat de 33 de ani s-a înecat, joi seara, la Mangalia. A fost adus la ţărm, unde cadrele medicale i-au aplicat manevre de resuscitare, fără rezultat însă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, echipele de intervenţie au fost solicitate, joi seara, la Mangalia, pentru căutarea unui bărbat dispărut în mare. În zonă au intervenit doi scafandri şi ambarcaţiunea Targa cu doi pompieri.
Bărbatul a fost găsit şi scos din apă, iar cadrele medicale de pe echipajul SMURD B şi o ambulanţă C a Serviciului Judeţean au început manevrele de resuscitare deoarece se afla în stop-cardiorespirator. În ciuda eforturilor depuse, nu a mai putut fi salvat.
Bărbatul avea 33 de ani şi era din satul Darabani, care ține de orașul Negru Vodă.