Un bărbat de 36 de ani, din Constanța, a murit după ce s-ar fi împuşcat accidental în abdomen în timp ce se afla la o partidă de vânătoare, la Andreiaşu de Jos, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, scrie agerpres.ro.
„Sâmbătă, în jurul orei 12.30, am fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că în satul Andreiaşu de Jos, în timpul unei partide de vânătoare, un bărbat în vârstă de 36 de ani s-ar fi împuşcat din greşeală, în zona abdomenului. Bărbatului i s-au efectuat manevre de resuscitare, la faţa locului, dar la ora 13,32 a fost declarat decesul persoanei în cauză”, a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit sursei citate, bărbatul era din Constanţa şi se afla la o partidă de vânătoare autorizată, împreună cu alte persoane, la Andreiaşu de Jos.
Deşi apelul la 112 anunţa că bărbatul s-ar fi împuşcat singur în abdomen, anchetatorii analizează şi posibilitatea ca bărbatul să fi fost împuşcat accidental de un alt participant la vânătoare.
Poliţiştii efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor legale ce se impun.
COMPLETARE. Este vorba despre fiul șefului Poliției locale din Agigea.