Un bărbat, proaspăt eliberat din penitenciar și infectat cu HIV, a mușcat un polițist

Completare ora 23.32 Bărbatul a fost reținut. Detalii AICI.

În cursul zilei de astăzi, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, în apropierea stației Medgidia, au fost solicitați de șeful de tren să îi acorde sprijin, întrucât în tren se află o persoană fără mască de protecție și fără bilet.

Persoana în cauză, la vederea polițiștilor, a devenit recalcitrantă, a refuzat să își decline identitatea, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii la sediul Postului de poliție TF Medgidia.

La coborârea din tren, bărbatul a devenit violent, luându-se măsura imobilizării.

În momentul în care a fost încătușat, în jurul orei 15.00, bărbatul a încercat să îi lovească pe polițiști, reușind să îl muște pe unul dintre ei de antebrațul stâng, partea superioară.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză a fost eliberat din penitenciarul Poarta Albă, în cursul zilei de astăzi.

Totodată, s-a stabilit și faptul că acesta este infectat cu virusul HIV.

În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

În prezent, bărbatul se află la sediul Postului de Poliție TF Medgidia, urmând a fi prezentat, în scurt timp, Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Starea polițistului nostru este una bună, stabilă. Acesta nu a necesitat îngrijiri medicale de specialitate.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Spitalul de Boli Infecțioase Constanța funcționează la 111% din capacitate

Dum oct. 11 , 2020
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța funcționează la 111% din capacitate. Potrivit datelor furnizate de Prefectura Constanța, deși în spital sunt numai 120 de paturi, în acest moment sunt 133 de pacienți. Toți sunt bolnavi de Covid-19. La nivelul județului Constanța au fost incluse 607 paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19. […]

V-ar putea interesa și: