Un bărbat s-a întors acasă și și-a găsit soția, copilul, socrii și un cumnat morți. Suspectul a fost prins

politia-criminalistica

Cinci membri ai aceleiaşi familii, inclusiv un copil, au fost găsiţi morţi într-o gospodărie din comuna Bascov, marţi după-amiază, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

„În ziua de 9 august a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 48 de ani, din comuna Bascov, ar fi găsit, când s-a întors la domiciliu, cinci membri ai familiei sale (soţia, copilul, cei doi socri şi un cumnat), decedaţi, înjunghiaţi. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, poliţiştii de investigaţii criminale şi luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care au constatat că cele sesizate se confirmă”, a informat, iniţial, Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Argeş.

Ulterior, IPJ Argeş a precizat, într-o informare transmisă presei, că în urma cercetărilor la faţa locului s-a constatat victimele au fost găsite cu urme de violenţă, nefiind vorba despre înjunghiere.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 53 de ani, cunoscut cu probleme psihice.

„Bărbatul se află în custodia poliţiştilor, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş”, se mai menţiona în comunicat.

Bărbatul nu ar fi avut antecedente de comportament violent, potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Laurenţiu Palaghiea.

„Despre persoana respectivă (…) se cunoaşte că era în evidenţe cu boli psihice. Nu putem şti în ce măsură bolile psihice i-au afectat capacitatea de a gândi, de a discerne şi de a avea reprezentarea faptelor lui, sunt lucruri care urmează să fie stabilite de anchetă. Nu aveam deocamdată detalii despre un mobil, ceea ce vă pot spune este că s-au purtat discuţii cu făptuitorul. Făptuitorul a relatat despre aceste fapte pe care le cercetăm, urmează să fie condus la Parchet (…) pentru declaraţii, bineînţeles cu respectarea tuturor drepturilor procesuale. (…) Din primele date, se pare că nu a fost implicat în niciun fel de situaţii conflictuale, sau cel puţin situaţii conflictuale care să fie aduse la cunoştinţa organelor de cercetare penală sau poliţiei. (…) Era coerent şi a relatat destul de liber şi cursiv despre o anumită modalitate de săvârşire a faptelor”, a declarat Palaghiea.

El a precizat că suspectul a fost găsit în apropierea locuinţei şi nu a opus rezistenţă.

„Victimele au fost găsite în interiorul celor două imobile de la adresa în care se află locuinţa dumnealor. (…) Toate victimele poartă semne ale unor agresiuni destul de intense. S-a putut face o rectificare faţă de informaţiile iniţiale, în sensul că informaţiile iniţiale spuneau că este vorba de o înjunghiere. Ceea ce vă pot spune este că în cazul acesta este vorba de un alt corp dur, posibil ciocan sau altceva”, a mai spus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Potrivit primarului comunei Bascov, Gheorghe Stancu, suspectul era înregistrat cu probleme psihice de 16 ani.

„El era în evidenţele medicului de familie din anul 2006 cu handicap accentuat psihic, permanent. Nu a avut până acum antecedente. (…) El locuia cu tata, cu mama şi cu fratele, care era necăsătorit”, a afirmat edilul.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Adolescentul care i-a omorât pe Alexandru, Ana și Daniela a murit pe patul de spital

mar aug. 9 , 2022
Darius, adolescentul de 16 ani care s-a suit la volanul mașinii, alături de trei prieteni, și a avut un accident în urma căruia cei trei au murit, a decedat la rândul său pe patul de spital, din cauza rănilor. Alexandru, Ana și Daniela nu împliniseră 18 ani. Pe 5 august, […]

V-ar putea interesa și: