Un bebeluş în vârstă de numai 13 zile şi care aparent nu avea probleme de sănătate a murit în urma infecţiei cu noul coronavirus în Regatul Unit, a anunţat joi Serviciul Naţional de Sănătate britanic (NHS), transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.
Micuţul devine astfel cea mai tânără victimă a COVID-19 în Regatul Unit, ţară care joi a înregistrat 135 noi decese provocate de această boală, în timp ce bilanţul total oficial al deceselor anunţat de guvernul de la Londra ajunge la 42.288 de morţi, din cei 300.469 de pacienţi confirmaţi.
Până în prezent cea mai tânără victimă britanică fără comorbidităţi a acestei boli era un băiat în vârstă de 13 ani, Ismail Mohamed Abdulwahab, care a decedat în luna martie.
Copiii par să fie mai puţin predispuşi decât adulţii să dezvolte forme grave de COVID-19, mai ales dacă nu au patologii preexistente, însă de la începutul pandemiei 19 minori cu vârste sub 19 ani infectaţi cu noul coronavirus au murit în spitalele britanice.
Conform unui studiu întocmit de Şcoala pentru Igienă şi Medicină Tropicală din Londra, publicat marţi în revista Nature Medicine, persoanele cu vârste sub 20 de ani au o probabilitate la jumătate de a contracta COVID-19 faţă de cele peste această vârstă.
Acelaşi studiu mai semnalează că simptomele clinice apar în cazul a 21% dintre pacienţii cu vârste între 10 şi 19 ani infectaţi cu noul coronavirus, procent care urcă la 69% în cazul adulţilor în vârstă de peste 70 de ani.