La Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, Constanţa, s-a prezentat, pe 18 decembrie, pentru a intra în ţară, la volanul unui microbuz înmatriculat în Bulgaria, un cetățean bulgar în vârstă de 45 de ani.
În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse între cutii cu alimente, 668 articole vestimentare. Toate bunurile purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
„Persoana în cauză a declarat că a achiziționat bunurile din Sofia, atât în scop personal, cât și pentru a le comercializa în Polonia.”, spun reprezentanții Gărzii de Coastă.
Produsele, în valoare de aproximativ 77.400 lei, dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
mai degraba vroia sa le vinda la noi Cit de timpit sa fi sa strabati jumate din europa ca sa faci bisnita si cu ce… marfa contrafacuta !