Un călugăr a ajuns la Neuropsihiatrie după ce s-a certat cu o șoferiță

Astăzi, în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Secției 3 din municipiul Constanța au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că ar fi avut un conflict spontan cu o femeie

Întâmplarea a avut loc în fața Arhiepiscopiei Tomisului.

Deplasați la fața locului, polițiștii l-au identificat pe bărbatul în cauză, care ar fi avut un conflict cu o femeie referitor la faptul că aceasta ar fi condus un autoturism prea aproape de bordura pe care se afla bărbatul.

„Din momentul în care a fost legitimat, bărbatul a manifestat un comportament recalcitrant și agresiv verbal, moment pentru care a fost imobilizat, acesta acceptând ulterior să coopereze cu forțele de ordine.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Bărbatul a fost transportat la Secția de Neuropsihiatrie a Spitalului Județean Constanța. Este vorba despre un călugăr! Acesta lucrează la magazinul Arhiepiscopiei, la pangarul Sfântul Nicolae.

„Este vorba de un călugăr de la catedrală, înțeleg că are un moment de cădere nervoasă, psihică. Au plecat acum spre spital, înțeleg.”, a transmis pr. Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al instituției.

Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 800 de lei, la Legea 61/1991, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și adresarea de injurii.

Surse neoficiale spun că acesta ar fi fost internat într-un spital din Vatra Dornei, unde era sub tratament și în evidența unui psihiatru. De când a venit în Constanța, nu ar mai fi urmat tratamentul.

COMPLETARE. Pacientul a fost internat în secția de psihiatrie.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Constanța pe care primarul Chițac nu o vede

lun iul. 4 , 2022
Constanța are zone pe care primarul orașului, Vergil Chițac, sunt convins că nu le vede. Nici nu prea are cum. Ziua e ocupat, de obicei în primărie, seara și noapte e la el acasă, în orașul Eforie. Imaginea de mai sus este surprinsă recent pe strada Baba Novac, pe drumul […]

V-ar putea interesa și: