Un candidat oferă o garsonieră celor care merg la vot

Constantin Fratila_crop

Constantin Frățilă, candidat la Primăria Constanța din partea Partidului Lege și Ordine, oferă o garsonieră celor care merg la vot. Singura condiție este să participați, nu contează cu cine votați.

„Subscrisa, SCUT SA Constanţa, cu sediul în Constanţa, legal reprezentată de Preşedinte Director General Constantin Frăţilă vă anunţă pe această cale că va promova ca acţiune civică pentru constănţeni, precum şi ca mijloc de reclamă comercială aferentă Complexului Rezidenţial Maria Elena care va fi construit în Constanţa strada Baba Novac 169, următoarele:

Oferă şansa de a câştiga o garsonieră în complexul sus menţionat pentru toţi cei care îşi vor îndeplini datoria civică de a merge la vot în data de 27 septembrie 2020.

Pentru validarea câştigătorului marelui premiu este nevoie de prezentarea Cărţii de Identitate care să demonstreze prezenţa la vot în data de 27 septembrie 2020 precum şi a pliantului de prezentarea a Preşedintelui Director General al SC SCUT SA, Constantin Frăţilă.”, este anunțul oficial.

Câștigătorul va fi determinat prin tragere la sorți. Trebuie să aveți pliantul, pentru a ști dacă ați câștigat.

Pe lângă garsonieră, mai pune la bătaie 5 frigidere Arctic și 10 aspiratoare.

Pliantele vor fi tipărite în 60.000 de exemplare. În urma tragerii la sorți câștigătorul se va prezenta pentru ridicarea cheilor, alături de pliant și cu buletinul de identitate care atesta că s-a prezentat la vot.

SCUT S.A. a avut în anul 2019 o cifră de afaceri de 989.370 lei și a raportat o pierdere de 580.365 lei. Potrivit Confidas.ro, Constantin Frățilă a derulat, anul trecut, prin mai multe firme, afaceri de 19.874.683 lei. Cea mai profitabilă companie, din care deține 25%, Kronstadt Papier Technik SA, a adus peste 13 milioane lei profit.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O sâmbătă cu mai puține cazuri de coronavirus

Dum sept. 13 , 2020
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, la nivelul României au fost înregistrate 1.109  cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În județul Constanța au fost înregistrate […]
coronavirus

V-ar putea interesa și: