Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au depistat un container ce conţinea peste 25 tone de deşeuri (cauciuc), care urmau sa fie importate în România fără respectarea prevederilor legale.
În data de 14.06.2021, în urma unor activități informativ-operative desfăşurate,polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, au identificat un container, sosit din Germania, pentru o firmă de pe raza judeţului Vâlcea care efectua activități de import în România
În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat faptul că în container se aflau paleţi încărcaţi cu 25 de tone de deşeuri cauciuc, marfă care nu corespunde cu datele declarate și cuprinse în documentele folosite la autoritatea vamală.
În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa, deoarece mărfurile sunt deșeuri. Astfel, acestea nu pot fi puse în liberă circulație pe teritoriul României și nici nu pot fi comercializate, punând în pericol viața și sănătatea consumatorilor în cazul folosirii acestora.
În cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și încălcarea regimului transportului deşeurilor, iar bunurile vor fi returnate firmei.
Acțiunea a fost în cooperare cu lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud.