Un copil de 10 ani a murit după ce o bucată de gard a căzut peste el

O placă de beton s-a prăbușit peste un băiat în vârstă de 1o ani, la baza sportivă a Stadionului Dunărea din Galați.

Copilului i-a fost acordat primul ajutor de către personalul medical de la Serviciul de Ambulanță și a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf Ioan” din Galați, unde a murit.

Potrivit IPJ Galați, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că un copil a fost accidentat grav după ce a căzut peste el o placă de beton din gardul ce împrejmuiește un teren de fotbal ce aparține de un stadion din municipiul Galați.

„Din primele verificări a rezultat faptul că minorul, un băiat în vârstă de 10 ani, dintr-un sat din județul Vaslui, în timp ce participa la o competiție sportivă, s-ar fi apropiat de gardul împrejmuitor, moment în care 2 placi de beton s-ar fi desprins și ar fi căzut peste acesta, cauzându-i mai multe răni la nivelul capului și a corpului”, au transmis polițiștii, conform sursei citate.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a fi stabilite cauzele producerii acestui accident.

O tragedie similară a avut loc în urmă cu 10 ani în Constanța. Un bărbat a murit şi mai multe au fost rănite, joi la prânz, după ce o parte dintr-un gard de beton care împrejmuieşte Cimitirul Central din Constanţa s-a prăbuşit peste mai mulţi trecători. Nimeni nu a fost condamnat în urma acelei tragedii.

Sursă foto: Observator News


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

76.800 doze de vaccin Moderna sosesc mâine în România, dar niciuna nu ajunge în Dobrogea

sâm apr. 24 , 2021
Mâine, 25 februarie 2021, sosește în România pe cale terestră, o nouă tranșă de vaccin livrată de compania Moderna, care constă în 76.800 de doze, a anunțat Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Dozele de vaccin vor fi distribuite, după cum urmează: Centrul Național de Stocare […]
moderna

V-ar putea interesa și: