Tragedie, marţi după-amiaza, în localitatea suceveană Voitinel. Un copil de un an a fost călcat de mătuşa sa chiar în curtea casei.
Femeia de 32 de ani se afla în curtea verişoarei sale, după ce se întorsese de la grădiniţă cu copiii. Pe bancheta din spate se afla o fetiţă, care îl ţinea în braţe pe fratele său mai mic, Nicolae.
Într-o clipă de neatenţie, copilul a sărit din maşină chiar în timp ce mătuşa sa se afla în marşalier. Nicolae a fost lovit uşor cu partea laterală dreaptă faţă. Chiar şi aşa, băieţelul de un an a murit pe loc, informează Monitorul de Suceava.
Femeia în vârstă de 32 de ani a fost verificată cu etilotetsul, rezultând că nu era băută. Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă.