Un cunoscut preot din București a fost reținut după ce a fost acuzat de agresiune sexuală

FOTO: doxologia.ro

Preotul Visarion Alexa, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din București, a fost reţinut după ce a fost acuzat de agresiune sexuală. Arhiepiscopia Bucureştilor a confirmat ca luni va începe ancheta în acest caz, anunţând totodată că preotul a fost suspendat „de la slujirea preoţească”. Avocata lui Alexa Visarion, Mariana Mihai, a afirmat că a existat o relaţie de prietenie între preot şi femeia respectivă.

„Relaţia de duhovnic a fost dublată de o relaţie de prietenie, partea vătămată recunoaşte acest lucru. Dânsa comunica aproape non-stop, noaptea, ziua cu părintele şi în această relaţie, pe fondul acelei prietenii şi abordări personale, a intervenit şi acest eveniment, incident din aprilie 2022. Nu a existat o relaţie foarte profundă. A depus plângerea pe 20 iulie în ultima zi în care se putea formula plângere şi acesta este un lucru destul de discutabil”, a explicat apărătoarea preotului.

Mariana Mihai a mai precizat că a fost o discuţie între cei doi „nu neapărat o agresiune”.

Bărbatul vizat este preotul Visarion Alexa, de la o parohie din Capitală, iar surse apropiate anchetei afirmă că incidentul s-a produs la spovedanie.

„În legătură cu ştirea  referitoare la reţinerea de către poliţie a preotului Visarion Alexa din Bucureşti in urma unor grave acuzaţii menţionate deja în presă, vă pot spune mai întâi că vestea este una absolut şocantă. Personal, nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum in sfera de cercetare a autorităţilor care îl anchetează”, a transmis purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

El precizează că Arhiepiscopia Bucureştilor va începe la rândul ei o anchetă independentă.

„Dacă acuzaţiile aduse preotului menţionat vor fi confirmate de autorităţile judiciare,  cazul său va fi judecat şi de autorităţile bisericesti in cadrul „Consistoriului bisericesc””, anunţă Bănescu.

Acesta a mai declarat că luni va începe ancheta acestui caz pe care îl califică drept „nesfârşit de trist”.

Prima măsură luată, până la confirmarea culpei prin finalizarea anchetei derulate de autorităţile abilitate, este „suspendarea de la slujirea preoţească”.

Conform doxologia.ro, părintele Visarion Alexa, originar din Bacău, este parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” – Militari (Bucureşti).

În calitate de realizator sau de invitat în cadrul emisiunilor radio şi TV, părintele Visaron Alexa abordează teme de actualitate şi răspunde la frământările generaţiei actuale. A participat la numeroase cateheze, întruniri, conferinţe, la diferite dialoguri şi dezbateri.

Ce spune Poliția

În data de 17 august a.c., poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual.

Polițiștii au demarat de îndată investigațiile, iar ulterior, în data de 16 septembrie a.c., bănuitul a fost condus la sediul subunității pentru audieri.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală.

Activitatea polițiștilor a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infractiunii de agresiune sexuală.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

COMPLETARE: UPDATE: Preotul a fost pus sub control judiciar. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cod portocaliu de vânt în Constanța

sâm sept. 17 , 2022
Meteorologii au emis un cod portocaliu, care vizează intensificări ale vântului, pentru perioada 18 septembrie, ora 02:00 – 18 septembrie, ora 20:00, în cea mai mare parte a țării. Începând cu a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică vântul se va intensifica treptat în toate regiunile. „În sudul, […]

V-ar putea interesa și: