Un europarlamentar german a lansat un atac fără precedent la adresa țării noastre, în cadrul dezbaterilor despre aderarea țării noastre la spațiul Schengen. „România este vestul sălbatic, în inima Europei, Nu avem nevoie de România și nici de Bulgaria în Uniunea Europeană și nici în Schengen”, a declarat Guido Reil, membru al Grupului Identitate și Democrație din cadrul PE și al Alternative für Deutschland din Germania.
„România este vestul sălbatic al Europei, un vest sălbatic în inima Europei. În Ucraina am văzut o infrastructură mult mai bună decât în România. Prin urmare, întrebarea este: Cum este posibil așa ceva? Cum se poate ca o țară cu o infrastructură atât de proastă, cu un nivel atât de înalt al infracționalității și al corupției, să fie membru al Uniunii Europene?
S-a uitat cineva sau a verificat cineva înainte de asta? Se pare că nu!
Foarte mulți bani au curs în ultimii ani și s-a crezut că dacă sunt virați mai mulți bani spre o țară coruptă, lucrurile se vor îmbunătăți”, a declarat Guido Reil.
Reacție promptă a europarlamentarilor români
Europarlamentarii români au reacționat imediat după declarațiile scandaloase ale politicianului german.
„Aș vrea să îi transmit domnului Reil, care nu mai este în sală, că dacă România nu și-ar fi făcut treaba la frontiera Uniunii Europene, ar fi văzut dumnealui ce înseamnă vestul sălbatic cu adevărat. Pentru că iată că, la 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România este încă în afara spațiului Schengen. Cetățenii români contribuie la PIB-ul altor state membre, și totuși nu au aceleași drepturi și aceeași libertate de circulație pe care o au cetățenii țărilor respective. Este profund regretabil și inacceptabil că, din motive politice și datorită unor jocuri politice interne, în câteva state membre, românii și cetățenii români și mediul de afaceri sunt privați de un drept conferit de tratatele Uniunii Europene” a declarat Dacian Cioloș.
”Am un sentiment de frustrare și nu numai eu, ci toți cetățenii din țara mea. A câta oară să mai dezbatem, a câta oară să mai votăm în Parlamentul European, a câta oară să mai scrie Comisia Consiliului, celor 27 de șefi de stat și de guvern care iată, ce democrație ne învață? Un președinte de stat sau un șef de guvern contează mai mult decât zecile de milioane de cetățeni! Asta este democrația Europeană? Ar putea să ne spună, și mă adresez acum celor 27 de șefi de stat și de guvern, inclusiv președintelui din țara mea, ar putea să ne spună ce punct din tratat, din regulamentul Schengen, nu le îndeplinește România sau Bulgaria”, a precizat și Maria Grapini.
România speră să adere la Schengen în acest an.
Foto: Twitter/GuidoReil
Europarlamentarul german are perfecta dreptate. Cu hoți analfabeți că Becali, mediatizați și care formează opinia publică a majorității, cum sa nu fim încă sălbatici? Cu politicieni care de când a intrat Ro în UE nu au făcut altceva decât să spele fondurile pt dezvoltare primite de la EU..? Suntem o pierdere pt EU, un sac in care fondurile se risipesc degeaba, ajungând în vilele și mașinile hoților. Doare când ne spune pe față, însă dacă judecăm un pic are perfecta dreptate.
OK !