Un teribil accident de circulație a avut loc vineri de dimineață, 6 octombrie, în județul Ialomița, pe drumul național dintre Urziceni și Buzău. Un agent de la Serviciul Acțiuni Speciale a murit, mașina lui fiind strivită în impactul cu două camioane, lângă Cotorca, scrie Aktual24.
„În urma impactului au rezultat trei victime: două conştiente, cooperante şi neîncarcerate şi una inconştientă şi încarcerată. Persoana inconştientă (bărbat cu vârsta de aproximativ 42 de ani) a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului şi, deşi au fost începute imediat manevrele de resuscitare, aceasta nu a răspuns, fiind declarat decesul. Persoanele conştiente au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior nefiind necesar transportul acestora la unitatea spitalicească”, se arată într-un comunicat al ISU Ialomiţa.
Sindicatul Polițiștilor- Sidepol a anunțat pe pagina de Facebook faptul că polițistul decedat este George Iordache, agent șef principal de poliție, luptător al Serviciului pentru Actiuni Speciale din cadrul D.G.P.M.B.
Iată mesajul instituției:
„În dimineața zilei de 06.10.2023, încă un coleg aflat la mijlocul vieții și cu o cariera de peste 20 ani, ne-a părăsit brusc, din vina altora si nu a sa.
Citind comunicatul sec, rece, al autorităților care au cercetat evenimentul, am aflat ca cel în cauza este agent sef principal de politie Iordache George, în varsta de 42 ani, luptător al Serviciului pentru Actiuni Speciale din cadrul D.G.P.M.B. care în jurul orei 07.20, în timp ce se deplasa către locul de muncă cu autoturismul sau, pe DN 2, in apropierea mun. Urziceni, jud. Ialomița, a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu decesul colegului nostru.
Din cercetările efectuate de polițiștii rutieri, s-a stabilit ca accidentul a fost provocat de un alt conducator auto, ce conducea un ansamblul de vehicule si care s-a angajat într-o depășire.
Iordache George, a fost un om de caracter, un profesionist desăvârșit, un coleg de baza ce nu poate fi înlocuit cu ușurință iar neatenția unuia, l-a răpit prematur, familiei si colegilor.
Pe această cale transmitem familiei îndurerate, sincere condoleanțe pentru imensa pierdere suferita.
Drum lin la îngeri George!
Vei rămâne veșnic în amintirea noastra!”