Un magazin LIDL din municipiul Constanța ar putea fi dărâmat, în urma unei decizii a instanței. Există însă și posibilitate să obțină o nouă autorizație.
Cazul a fost prezentat de către Asociația Constanța Altfel, condusă de senatorul Vergil Chițac.
„În iulie 2016, Făgădău ot Constanța, stăpânul orașului, și-a permis să încalce toate reglementările legale în vigoare și să autorizeze magazinul Lidl de pe Soveja cu doar cca 400 mp spații verzi, în loc de cca 4.000 mp spații verzi. În disprețul nu numai al legii, dar și al cetățenilor care l-au ales, a sănătății noastre, a tuturor! N-a contat că din banii noștri le-a făcut și sens giratoriu, nici că pentru sensul giratoriu a trebuit să ”intre” în parc, nici că ne-au tăiat plopii de pe Soveja pe care nimeni nu i-a mai pus la loc. Dar s-a făcut dreptate, autorizația a fost anulată de Curtea de Apel Constanța!”, au precizat reprezentanții asociației.
Investitorii au de ales între a intra în legalitate, prin obținerea unei noi autorizații, prin care să asigure exact 4000 mp spații verzi, sau prin demolarea construcției.
„Spre binele nostru, al tuturor, în orașul ăsta trebuie să învețe toată lumea să respecte legea, că-i Vlădică sau Opincă, ”sărak” sau investitor!”, au mai spus cei de la Constanța Altfel.
Spațiu verde pe… acoperiș
Magazinul LIDL de pe strada Soveja, municipiul Constanța, s-a deschis pe 26 octombrie 2017. Reprezentanții magazinului să lăudau, atunci, cu o găselniță: faptul că avem de-a face cu primul magazin cu acoperiș verde din Constanța și al doilea din România. Suprafața totală a spațiilor verzi creată odată cu deschiderea noului magazin este de 3.000 mp, afirmau ei.
„Acoperișul verde este o tehnologie ce oferă o multitudine de beneficii ce țin de protecția mediului înconjurător. Acesta contribuie în primul rând la eficiența energetică a clădirii, prin răcirea naturală a acesteia pe timpul verii și încălzirea ei, pe timpul iernii. În plus, acoperișul verde oferă o serie de beneficii pentru comunitate, prin impactul său pozitiv asupra mediului înconjurător. Acesta reduce efectul de seră, prin absorbția prafului și a dioxidului de carbon și echilibrarea nivelului de oxigen. În același timp, vegetația amplasată pe acoperiș are rolul de a filtra în mod natural apa pluvială, datorită multiplelor straturi componente, și de a reduce în mod considerabil cantitatea de apă deversată în sistemele de canalizare.”, au spus reprezentanții magazinului.
Sens giratoriu întortocheat, special pentru LIDL
Magazinul se remarcă prin ciudatul și unicul sens giratoriu în formă de ∞.
I-am întrebat pe reprezentanții conducerii a cui a fost ideea acestui sens.
„Toate lucrările care au fost făcute aici sunt făcute în baza autorizațiilor, studiilor de trafic. Sensul giratoriu nu este al nostru”, a spus Dorin Dincă, director de expansiune LIDL.
„De câte ori construim un magazin ne uităm inclusiv la ușurința cu care clienții pot să ajungă la magazin, să plece din magazin. Atunci, de fiecare dată, împreună cu autoritățile, găsim cele mai bune soluții astfel încât să fie OK. 1. Să încercăm să nu încurcăm traficul. 2. Clienții noștri să ajungă ușor, să poată să plece ușor, să nu rămână în parcare blocați”, a afirmat Cristian Hanganu, Director Comunicare și CSR Lidl Romania.
La câțiva metri de magazin se află Palatul Copiilor. Acolo nu există nici sens giratoriu, nici trecere de pietoni, ceea ce demonstrează multe.