Un marinar român, care a fost răpit de pe nava Agisilaos, pe 29 noiembrie 2020, în largul portului Lome, Republica Togo, a fost eliberat şi urmează să fie repatriat zilele următoare, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe.
Pentru soluţionarea situaţiei cetăţeanului român, Celula de criză interinstituţională a întreprins, de la convocarea acesteia şi până la eliberarea cetăţeanului român, demersuri specifice, în cooperare cu compania angajatoare şi cu parteneri internaţionali, a precizat MAE într-un comunicat de presă..
„Totodată, Ambasada României în Nigeria întreprinde toate demersurile necesare pentru efectuarea formalităţilor specifice în vederea revenirii cetăţeanului român, în siguranţă, în ţară”, a adăugat comunicatul MAE.
Pe 30 noiembrie MAE informa că ministrul de Externe a convocat, în regim de urgenţă, Celula de criză interinstituţională cu privire la incidentul produs la data de 29 noiembrie, în zona portului Lome, Republica Togo, în care a fost implicată nava Agisilaos şi care s-ar fi soldat cu răpirea mai multor navigatori, printre care şi un cetăţean român.