Un obiect zburător rămas neidentificat a ajuns până în Cogealac – armata română și NATO l-au căutat cu avioane de vânătoare, dar nu l-au găsit

Avion F16

Sâmbătă, 19 octombrie, în jurul orei 2.30, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o țintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 45 km est de localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

 Ca urmare a faptului că ținta detectată evolua pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, au fost activate, conform procedurilor, structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior, Poliție Aeriană sub comandă națională.

Astfel, pentru monitorizarea situației au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea.

Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 4.00, în zona Gura Portiței, oră la care Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din zona de  nord-est a județului Constanța.

Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanență traseul țintei, care a evoluat către localitatea Cogealac, jud. Constanța, adâncimea maximă de pătrundere pe teritoriul național fiind de 19 km. Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluție.

 Sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la sud de localitatea Cogealac, în jurul orei 4.30.

Încetarea alertei aeriene a fost transmisă în jurul orei 5.10, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare.

Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național. Forțele Ministerului Apărării Naționale vor executa, începând cu această dimineață, cercetări în zonă.  

 MApN a informat în timp real structurile aliate cu privire la această situație, rămânând în contact permanent cu acestea.

Un episod similar a avut loc și în urmă cu două nopți. Detalii AICI.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Un obiect zburător rămas neidentificat a ajuns până în Cogealac – armata română și NATO l-au căutat cu avioane de vânătoare, dar nu l-au găsit

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Florin Mitroi va prelua conducerea Consiliului Județean Constanța pe 29 octombrie

sâm oct. 19 , 2024
Începând cu data de 24 octombrie, consiliile locale din județul Constanța și Consiliul Județean vor organiza ședințele de constituire a noilor structuri. Prefectul Adrian Picoiu a semnat deja ordinele de convocare pentru fiecare consiliu local, iar procesul de învestire va culmina cu numirea oficială a lui Florin Mitroi în funcția […]
florin-mitroi

V-ar putea interesa și: