Un om a murit în explozia de la Petromidia. Rompetrol asigură că va continua să livreze combustibili

Echipa de comunicare a Grupului KMG International, care deține rafinărie Petromidia, unde astăzi a avut loc o explozie care a ucis un om, a anunțat că va continua să asigure livrarea de carburanți pentru stațiile Rompetrol din Romania și regiunea Mării Negre.

„Rompetrol Rafinare anunță stingerea integrală a incendiului de pe platforma Petromidia, în urma intervenției prompte a echipelor de pompieri militari, asistați de pompierii de pe platforma industrială.

Prin măsurile adoptate, incidentul a fost neutralizat și nu există în acest moment niciun alt risc. Celula anti-criză Rompetrol continuă să ofere sprijin autorităților și partenerilor, precum și pentru reducerea impactului pe plan intern al acestui incident.”, se arată într-un comunicat de presă al companiei cu acționariat din Kazahstan.

„Încă de la începutul incidentului, tot personalul a fost evacuat în siguranță, stabilindu-se un traseu și o zonă strictă, doar pentru accesul și intervenția echipelor de intervenție. De asemenea, procesele operaționale din rafinărie au fost oprite, sistemele de ventilație au fost pornite, pentru a elimina orice altă sursă care ar fi putut duce la propagarea incendiului.

La nivelul rafinăriei, s-a stabilit o echipă de  specialisti care, împreună cu autoritățile de resort vor stabili cauzele acestui incident. În același timp, se va realiza și o analiză a impactului asupra proceselor tehnologice, pentru o imagine clară și o predictibilitate în ceea ce privește repornirea instalațiilor din rafinărie.

Compania va continua să asigure livrarea de carburanți pentru stațiile Rompetrol din Romania și regiunea Mării Negre.

Monitorizările făcute de autoritățile de mediu au relevat faptul că nu au fost depășite valorile limită, nefiind afectate zonele populate din apropierea rafinăriei (orașul Năvodari, comuna Corbu și stațiunile turistice din zona limitrofă).

În momentul izbucnirii incendiului, în zona instalației de hidrofinare petrol motorină (HPM) se aflau 5 angajați Rompetrol Rafinare. Compania depune toate eforturile necesare pentru ca cei afectati să beneficieze de cele mai bune condiții de spitalizare și tratament al rănilor.

În funcție de procedurile medicale și situația colegilor, analizăm și posibilitatea ca aceștia să fie transportați în unități specializate din afara țării, cu sprijinul companiei și al autorităților. Totodată, departamentul de resurse umane este în contact direct cu familiile celor afectați.

Rompetrol Rafinare își oferă tot sprijinul pentru familia colegului care, din păcate, a decedat în urma incendiului. Condoleanțe familiei!”, se mai arată în comunicat.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O femeie a murit într-un accident rutier

vin iul. 2 , 2021
O femeie de 42 de ani a murit, vineri, într-un accident rutier produs între localitățile Tariverde și Mihai Viteazu între două autoturisme. La fața locului, militarii de la ISU Dobrogea au descoperit trei victime: două persoane adulte, din care una inconștientă, și un copil cu politraumatisme, conștient. „Manevrele de resuscitare […]
accident-mortal-2-iulie

V-ar putea interesa și: