Un pieton a fost accidentat mortal pe trecerea de pietoni, duminică dimineață.
Tragedia s-a petrecut în municipiul Constanța, pe bulevardul I.C. Brătianu, chiar pe trecerea de pietoni de lângă Serviciul de Ambulanță al Județului Constanța.
Cum accidentul s-a produs chiar lângă ei, medicii au ajuns imediat la fața locului. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 65 de ani, era rănit grav.
Doctorii i-au acordat primul ajutor, dar a murit în drum spre spital.
Completare ora 09.45
Iată ce spune poliția despre accident:
„La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 07.40, un bărbat de 30 de ani a condus un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, dinspre strada Dezrobirii către Theodor Burada, banda nr. 1, iar la marcajul pietonal nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului, acesta fiind transportat la spital. Ulterior, din păcate, a fost declarat decesul. În cauză a fost întocmit dosar penal.”