La data de 5 martie 2024, în jurul orei 13.30, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța, s-ar fi produs un accident rutier.
„Din primele informații rezultă că un polițist din cadrul Serviciului Criminalistic ar fi accidentat un pieton care ar fi traversat strada pe marcajul pietonal. Tot din informațiile deținute până în acest moment, polițistul se afla în misiune, deplasându-se către Portul Constanța, pentru a efectua o cercetare la fața locului.”, a transmis IPJ Constanța.
Cercetările în acest caz sunt în curs de desfășurare, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
„Copilul are 15 ani. Este conștient, a fost transportat la spital.”, a declarat dr. Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța.
Reprezentanții ISU Constanța, care au intervenit la caz, au precizat că victima este o fată.
Este trist … dar, din pacate, vad tot mai multi pietoni neatenti ! Chiar daca sunt pe trecere, ar trebuie sa fie mai bine conectati la trafic. De f multe ori am vazut ambulante, pompieri chiar si politie cu semnale acustice pornite care au fost nevoiti sa opreasca la trecerea de pietoni pt ca cei care treceau strada nu aveau nici cea mai mica grija … Cred f tare ca preventia inceputa din clasele primare va mai „salva” din viitorii pietoni, soferi, biciclisti, trotinetisti, motociclisti, Dar am arins un punct sensibil … EDUCATIA !