Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au depistat un cetățean român care transporta, într-un microbuz, doisprezece cetăţeni străini, care au trecut ilegal frontiera din Bulgaria. Șoferul român este cercetat pentru trafic de migranți, în stare de arest preventiv.
Acțiunea a fost demarată în la sfârșitul săptămânii trecute, când poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au desfășurat misiuni specifice pe linia prevenirii și combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Oamenii legii au identificat și oprit, pe comunicația DN 3, între localitățile de frontieră Lipnița și Băneasa, un microbuz, înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 43 de ani, din Dâmbovița.
La verificarea compartimentului marfă, polițiștii de frontieră au descoperit doisprezece cetăţeni străini, care nu își justificau prezența acolo. Astfel, aceștia, toți bărbați, au fost conduși la sediul instituției pentru efectuarea de verificări suplimentare.
„La cercetări a rezultat faptul că, cei în cauză sunt șapte cetățeni egipteni și cinci sirieni, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria. Bărbații descoperiţi au precizat faptul că intenționau sa ajungă în vestul Europei.”, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.
În cauză, sub coordonarea Parchetului de pe Langa Curtea de Apel Constanta, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, pentru cei doisprezece și de trafic migranti, sub forma agravanta, pentru cetățeanul român care se afla la volanul autoutilitarei.
În data de 29.04.2022, față de cetățeanul român, judecătorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Constanta a dispus masura arestarii preventive pentru 30 de zile.
Cei doisprezece cetățeni străini au fost preluaţi de către autoritățile de frontieră bulgare, prin Punctul de Trecerea Frontierei Ostrov, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.