Un român de 19 ani și-a pierdut viața într-un accident în Italia

Un român de 19 ani și-a pierdut viața, ieri, într-un accident rutier produs în Italia.

Accidentul s-a produs în orașul Caravase, iar în urma tragediei și-a pierdut viața Alexandru Liviu Peia.

Alexandru se întorcea de la liceu atunci când a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de un alt autoturism condus de un italian de 47 de ani. 

Mașina tânărului s-a răsturnat de câteva ori, iar acesta a fost găsit de către echipajele de salvare încarcerat în fiarele contorsionate ale autoturismului său. 

Alexandru era un băiat plin de viață și a lăsat un gol imens în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut. Potrivit varesenews.it, acesta era extrem de respectat și de către profesorii săi, care tot timpul au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Alexandru. „L-am cunoscut, era un băiat minunat. Respect durerea familiei și știu că a primit o educație bună” a spus unul dintre profesorii lui Alexandru, pentru varesenews.it. 

Alexandru Liviu Peia era portarul echipei de fotbal Varese Calcio. Colegii lui de echipă sunt în stare de șoc și au transmis un mesaj emoționant pe pagina de Facebook a echipei de fotbal.

„Nu există cuvinte…Pierderea unui copil, pentru familia noastră, este o mare durere. Suntem alături de familia lui Alexandru și le respectăm durerea” este mesajul transmis de echipa de fotbal la care Alexandru era portar. 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Verii Dușu au dat lovitura pe bursă

Dum nov. 17 , 2019
Operatorul portuar SOCEP S.A. a înregistrat cea mai mare creștere a acțiunilor pe Bursa de Valori București, săptămâna trecută. În topul celor mai bune evoluţii bursiere ale săptămânii 11-15 noiembrie se află Socep SA, controlată de verii Niculae și Ioan Dușu. Societatea a înregistrat un avans de 13,68% al preţului […]
SOCEP

V-ar putea interesa și: