Un șofer care folosea flash-uri pe autostradă s-a ales cu permisul suspendat și amenzi de 9.610 lei

Un echipaj de poliție rutieră din Biroul Poliției Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva a prins, vineri după-amiază, pe autostrada A10, un autoturism care circula pe sensul Turda – Sebeș, al cărui șofer avea un comportament agresiv. Acesta nu păstra distanța de siguranță față de vehiculele care circulau în fața sa și folosea, în mod repetat și nejustificat, semnalele luminoase, pentru a-i determina pe ceilalți să elibereze banda, informează IPJ Alba. A primit două amenzi în valoare de 9.610 lei.

Autoturismul a fost oprit în spațiul service situat la kilometrul 4 al autostrăzii, iar când polițiștii i-au cerut actele, acesta a refuzat să prezinte actul de identitate. Șoferul a fost identificat în baza permisului de conducere și a certificatului de înmatriculare al autoturismului. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani din localitatea Cătanele, județul Argeș.

Recomandare: Românii nu știu să conducă pe autostradă! 4 reguli care ne pot salva viața

„Ulterior, acesta nu a respectat indicațiile polițiștilor de a rămâne în autoturism și a pătruns în autospeciala de poliție pentru a-și recupera permisul de conducere și documentele autoturismului, părăsind, la volanul autoturismului său, spațiul service. Față de acesta, a fost luată măsura sancționării contravenționale, în baza OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 2.610 lei, pentru conducere agresivă, refuz de înmânare a actului de identitate la solicitarea polițistului, precum și pentru nerespectarea indicațiilor polițistului rutier, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 60 de zile. Totodată, față de bărbat, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 7.000 de lei, în baza Legii nr. 61/1991 privind ordinea publică, pentru împiedicarea organelor de poliție în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pentru săvârșirea de acte și gesturi obscene și adresarea de expresii și cuvinte jignitoare”, a adăugat sursa citată.

De asemenea, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru efectuarea de cercetări pentru ultraj și sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O bolnavă laudă medicii de la Spitalul Județean Constanța, dar spune că primește „lături în loc de mâncare”

sâm ian. 21 , 2023
O pacientă a Spitalului Județean de Urgență Constanța, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța, condus de Mihai Lupu, PNL, reclamă faptul că mâncarea pe care o primește este execrabilă. O femeie care are cancer de peste 20 de ani și este o pacientă a spitalului recunoaște profesionalismul medicilor, dar […]
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta

V-ar putea interesa și: