Un șofer care nu a oprit la semnalul polițiștilor, urmărit pe străzile din Ovidiu

Fotografie cu rol ilustrativ

La data de 18 decembrie a.c., în jurul orei 01.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ovidiu au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Națională.

Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Autoturismul a fost interceptat pe strada Fulgerului, șoferul fiind identificat în persoana unui bărbat, de 22 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul nu este înmatriculat, iar plăcuțele de înmatriculare montate pe acesta aparțin unui alt vehicul.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

„Incendii” - o poveste tulburătoare despre suferință și supraviețuire, premieră la Teatrul de Stat Constanța

mie dec. 18 , 2024
Teatrul de Stat Constanța încheie anul 2024 cu o premieră mult așteptată, aducând pe scenă spectacolul „Incendii”, o producție care promite să devină un nou succes marca TSC. Un text de referință„Incendii” este o poveste tulburătoare despre suferință și supraviețuire, scrisă de renumitul dramaturg canadian de origine libaneză Wajdi Mouawad. […]

V-ar putea interesa și: