Astăzi, în jurul orei 14, un bărbat de 78 de ani a condus un autoturism pe strada Oituz din municipiul Mangalia, dinspre Geamie catre liceul Economic și, ajungând la intersecție cu strada Ștefan cel Mare, nu a respectat semnificația indicatorului oprire, astfel că a pătruns în intersecție, unde a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de inspectorul șef al I.P.J. Constanța, comisar șef Constantin Dancu.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a inspectorului șef.
Inspectorul șef se afla în timpul liber și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, au fost recoltate probe biologice de sânge.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta nu a suferit vătămări corporale.