Un spectacol gratuit și un weekend cu trei comedii, la Teatrul de Stat Constanța

Memoria apei foto catalin bodea (2)
Memoria apei (foto: Catalin Bodea)

Înaintea weekend-ului teatral, constănțenii vor avea prilejul să vizioneze miercuri, 13 noiembrie de la ora 19:00, spectacolul „BABYBLUES”, o producție a asociației Cultură’n Șură, care vorbește despre experiența de a fi mamă în societatea românească. Teatrul constănțean își arată astfel susținerea pentru proiecte cu temă socială, făcând totodată o punte de legătură cu mediul independent.

Spectacolul s-a născut din nevoia de a discuta despre un subiect sensibil – depresia post-natală și greutățile prin care trec mamele în societatea românească, și a reieșit un spectacol ca-n viață: plângi și-apoi râzi când îți amintești de ce-ai plâns cândva.

Regia și dramaturgia: Victor Olăhuț, în distribuție: Lavinia Cosma, Florentina Năstase, Ana Turos, interviuri: Alina Căprioară, transcrieri: Adriana Sână.

Intrarea este gratuită, pe bază de rezervare printr-un mesaj la rezervari@culturansura.ro sau la numarul de telefon 0730.959.793, menționând numele, orașul și numărul de locuri dorite.

 Vineri, 15 noiembrie, de la ora 19.00, revine „URSUL”, o farsă de A.P. Cehov, spectacol cu mare succes la public și selecționat în mai multe festivaluri, o bijuterie teatrală creată de Felix Alexa, regizorul Teatrului Național din București. În distribuţie: Dana Dumitrescu, Marius Bodochi şi Marian Adochiţei.

Într-un decor ingenios, conceput de scenografa Carmencita Brojboiu și premiat, în 2017, la Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea, un bărbat şi o femeie care au avut experienţe traumatizante cu sexul opus, hotărând, din motive asemănătoare, să trăiască singuri, se întâlnesc, se ciocnesc, aproape până la a se duela cu pistoalele, şi se îndrăgostesc în cel mai ilogic, dar omenesc fel.

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 19.00, Teatrul de Stat Constanța prezintă cea mai recentă premieră a sa, spectacolul „MEMORIA APEI” de Shelagh Stephenson. Regia și traducerea textului sunt semnate de Vladimir Anton, iar scenografia este realizată de Maria Miu. Lighting design: Lucian Moga.

Distribuția: Dana Dumitrescu, Liviu Manolache, Alina Manțu, Georgiana Rusu, Laura Iordan-Adrian și Andu Axente.

Trei surori se întâlnesc, după mulți ani în care nu s-au văzut, cu ocazia tristă a înmormântării mamei lor. În ciuda despărțirii îndelungate, își reiau, cu naturalețe, rolurile și pozițiile în familie, rememorând întâmplări din copilărie, reînviind rivalități și certuri vechi, ceea ce dă naștere unor scene de un umor savuros.

Surorile nu reușesc să se pună de acord asupra adevărului obiectiv al unor evenimente trăite laolaltă decât în final, atunci când se pregătesc să plece la înmormântare, legătura de sânge și iubire dovedindu-se mai puternică. Așa se explică metafora din titlu, „memoria apei” fiind un concept din medicina homeopatică: presupusa proprietate a apei de a păstra memoria substanțelor care au fost dizolvate în ea chiar și după ce toate aceste substanțe sunt eliminate.   

Duminică, 17 noiembrie, de la ora 19:00, se joacă din nou „GAIȚELE”, de Alexandru Kirițescu, în regia lui Lucian Iancu. În distribuție: Dana Dumitrescu, Luiza Martinescu Toma, Lana Moscaliuc, Laura Iordan Adrian, Mirela Pană, Cristina Oprean, Liliana Cazan, Maria Lupu, Andu Axente, Adrian Dumitrescu, Remus Archip și Gabriel Neaţă. Scenografia: Lăcrămioara Dumitraşcu,  coregrafia: Raimonda Potlog.

Montarea de la Constanţa, sub semnătura lui Lucian Iancu, poate rivaliza cu cele mai bune versiuni ale acestei piese, care se joacă în multe dintre teatrele româneşti. Apetenţa publicului pentru peripeţiile familiale ale clanului Dudulenilor, pentru replicile savuroase şi bârfele suculente, dar şi pentru viziunea regizorală, se traduce în săli pline la fiecare reprezentaţie.

Programul agenției de bilete: luni: 09:00 – 17:00;  joi – duminică: 11:00 – 19:00


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Adrian Oros, ministrul agriculturii: „Nu se va renunța la niciun program de sprijin pentru agricultori. Se vor genera și altele”

lun nov. 11 , 2019
Adrian Oros, ministrul agriculturii, a declarat că nu se va renunța la niciun program de sprijin pentru agricultori și că, în plus, se vor genera și alte programe. „În timpul mandatului meu, Ministerul Agriculturii se va afla în slujba fermierilor români și nu invers. Folosirea acestora în jocuri politice este […]
Adrian Oros

V-ar putea interesa și: