Un adolescent în vârstă de 18 ani este cercetat de procurorii constănţeni după ce a provocat scandal într-un local şi a ameninţat un poliţist aflat în timpul liber, încercând totodată să-l lovească cu un pahar.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârşova a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că un tânăr de 18 ani, din Hârşova, este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
„În noaptea de 13/14.01.2023, în jurul orei 00:30, inculpatul M.M.C. aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns în localul II D. F. din oraşul Hârşova, şi a adresat ameninţări cu acte de violenţă persoanelor aflate în local, a spart pahare, a aruncat şi a răsturnat obiectele de mobilier, a lovit o persoană şi a afirmat că îi va omorî pe toţi cei din jur. De asemenea, s-a adresat poliţistului D. N. aflat în local, în afara orelor de program, cu referire la calitatea acestuia şi l-a ameninţat cu acte de violenţă încercând să-l lovească cu un pahar spart”, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârşova.
El a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat instanţei care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.