Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Constanţa au depistat în Parcul Tăbăcărie din municipiul Constanța, un tânăr de 20 de ani care avea asupra lui substanțe interzise.
Marți, 19 februarie a.c., în jurul orei 18.45, jandarmii aflați în misiune de menținere a ordinii şi siguranţei publice în Parcul Tăbăcărie, au simțit un miros înțepător, specific substanțelor interzise, privind cu atenție persoanele care erau pe bancile din zonă au observat un tânăr care fuma o țigare confecționată artizanal, care la vederea echipajului de jandarmi a devenit agitat, încercând în același timp să evite contactul cu aceștia.
„În urma legitimării și efecutării controlului corporal, au fost găsite în borseta tânărului, 13 pliculețe transparente care conțineau fragmente vegetale, 1 recipient de plastic ce conținea fragmente vegetale, un grinder metalic care conținea urme de fragmente vegetale și semințe, și 60 pliculețe autosigilante goale.”, spun reprezentanții jandarmilor.
Bunurile găsite asupra tânărului au fost predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.