Astăzi, în jurul orei 00.23, un tânăr de 17 ani, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultat 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat, a condus un autoturism neînmatriculat și cu plăcuțe false de înregistrare, în comuna Vulturu, pe strada Eroilor (DJ 225). Când a ajuns în zona imobilului cu nr. 47, a pierdut controlul asupra direcției de mers către dreapta și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto.
„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.”, a precizat Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.