Locul unde erau ascunși |
În data de 20.06.2015, în jurul orei 13.55, în punctul de trecere a frontierei Vama Veche s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul olandez C. UMIT, în vârstă de 64 de ani şi cetăţeanul bulgar A. ILIYAN de 53 de ani, care călătoreau cu un autoturism marca Alfa Romeo înmatriculat în R. Bulgaria.
În urma controlului efectuat în comun de poliţiştii de frontieră români şi bulgari au fost descoperite ascunse, într-un loc special amenajat între portbagaj şi bancheta din spate, două persoane care nu vorbeau limba română.
Verificările au stabilit că este vorba de doi cetăţeni sirieni, S. AHMED de 28 de ani şi A.I. de 11 ani, tată şi fiu, care au ales să ajungă ilegal în România cu scopul final de a junge într-o ţară din Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno – bulgar, migranţii sirieni, şoferul şi însoţitorul acestuia, precum şi mijlocul de transport au fost predaţi autorităţilor de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.