Unde ne bem cafeaua – Madame Margo

Unde ne bem cafeaua de dimineață? Una dintre opțiuni este Madame Margo.

Principalul motiv pentru care mergem la Madame Margo, din când în când, este parcul. Atunci când ieșim cu prieteni, cu copiii, este o opțiune demnă de luat în seamă. Copiii pot alerga prin parc, se pot plimba pe alei cu bicicleta sau trotineta. În plus, este și umbră, ceea ce este un plus, în zilele de vară.

Mai trec mașini pe alee și mai sunt șoferi care, deși au parcarea liberă, preferă să lase mașina chiar în fața restaurantului, încurcând vizibilitatea. Ori n-au 2 lei să plătească parcare, ori le e lene, ori au un ADN prea pronunțat de român. Da, este o parcare generoasă lângă, o altă bilă albă.

Ce nu mi-a plăcut acolo? Muzica este dată prea tare, pentru gustul meu. Mult prea tare. Dacă vrei să petreci o dimineață liniștită, nu prea ai cum. Îi poți cere ospătarului să dea mai încet și, de obicei, o va face. Poate nu atât de mult pe cât îți dorești însă.

Apropo, nu înțeleg de ce țin unii angajați sau administratori ai teraselor să dea muzica la maximum, mai ales dimineața, la mic dejun. Dacă voiai un loc în care să nu auzi ce zice vecinul de la masă alegeai un club, noaptea.

La Madame Margot poți să și mănânci. Mi-au plăcut ouăle Benedict, mai ales că nu le găsești în foarte multe restaurante din Constanța.

Ouă Benedict la Madame Margo (foto: Constanța 100%)

În primele două dăți când am mâncat acolo n-am citit cu atenție meniul și nu am observat că ouăle Benedict sunt incluse într-un mic dejun care conținea și un fresh și o cafea. Nici ospătarul nu s-a obosit să-mi spună. 25 de lei numai pentru două ouă Benedict e un preț puțin cam mare. Ultima dată când am fost, ospătarul a întrebat ce fel de suc vrem la micul dejun. Deci, se poate.

Per total, o alegere bună, mai ales dacă mergi cu copii și dacă nu te deranjează muzica prea tare.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cum poți să plătești o amendă când SPIT-ul e închis

mar aug. 14 , 2018
Având în vedere că activitatea Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța va fi suspendată în perioada 15-17 august 2018, reprezentanții instituției îndrumă cetățenii ca, pentru achitarea amenzilor de circulație și contravenționale, să utilizeze serviciile,online: – pe www.spit-ct.ro, accesând link-ul https://etax.spit-ct.ro/AmenziOnline, fără autentificare; – pe www.ghiseul.ro, accesând link-ul https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public/amenzi, fără […]
spit

V-ar putea interesa și: